Vanessa Paradis pour Chanel

Beatlemania

The Beatles live at the Shea Stadium in NYC
August 15, 1965

Am uitat

Am uitat sa privim rasaritul, coborand ingandurati in gurile de metrou.
Am uitat sa ne bucuram de rasetele copiilor, prea insetati de liniste.
Am uitat sa spunem "Multumesc!", crezand ca totul ni se cuvine.
Am uitat sa ne privim in ochi, tot scuipand ganduri nespuse pe trotuare.
Am uitat sa-i asteptam pe cei ramasi in urma noastra, mereu grabiti sa ajungem primii.
Am uitat sa daruim, tot mai nerabdatori sa primim.
Am uitat sa oprim razboaie, ocupati sa scrijelim nume de eroi pe pietre reci.
Am uitat sa traim, tot completand cimitire.

La multi ani, tati!

Yiruma - 27.May

Zbor

Yves Klein

Forward to the past

The Last Shadow Puppets - My Mistakes Were Made For You
Live at Avatar Studios in New York City on March 4, 2008

Labirintul albastru

Mi-e frig si am obosit... Dorm putin, ma concentrez si mai putin, conduc mult, fumez si mai mult, ma pierd... Nu am timp de nostalgii, de tristeti de final. Nu vreau decat sa se termine. Ce? Habar n-am... Toata nebunia asta cu licenta, cu posibilul si deloc asteptatul bal al absolventilor, cu tot ce a fost... Urasc perioadele in care ceva se termina doar ca sa faca loc pentru altceva, asa, ca un ceva expectorat brusc dintr-un calendar al rutinei.

Mi-e dor de un mai in care asteptam vacanta de vara, mi-e dor de lenea aia dulceaga de sfarsit de an scolar... Nu mai am timp pentru asta. Acum, doar respir. Si nici nu mai sunt alergica la polen. Am si uitat, se pare... Am treburi mai importante decat sa-mi injectez Hidrocortizon hemisuccinat.

Am aflat deunazi ca Miruna, fata cu parul drept si foarte negru, cu care ma jucam prin gradinile de la bloc, a murit. Acum doi ani, intr-un accident rutier. N-am reactionat in niciun fel. Pana seara, aproape ca uitasem. Dar m-am visat intr-un labirint albastru, ca modelul de pe rochia ei. Ma pierdeam... Nu mai tin minte mare lucru legat de ea, doar ca pronunta ciudat litera L si ca avea cele mai stranii jucarii...

Ma intorc la lucrarea de licenta. Sper sa gasesc iesirea din labirintul albastru...

Sunt tanar!

Mai multe aici.

"Nu va mai lasati constransi de nimeni si de nimic,
Nici de vremuri, nici de oameni.
Fara ura, fara regrete si resentimente,
Mergeti inainte ca si cum timpul n-ar exista.
Eliberati-va de tot si de toate,
Cu gandul ca trebuie sa traiti pentru si in adevar.
Caci doar adevarul va va face liberi.
Si, liberi fiind, veti putea atinge in viata fericirea.
In rest, prieteni,
Nu uitati ca-n curtea scolii, sub nuc, seara,
Se strang tinerii pletosi si canta la chitara."

Ingerul cu o carte in maini

"Imi invatam cuvintele sa iubeasca,
le aratam inima
si nu ma lasam pana cand silabele lor
nu incepeau sa bata.

Le aratam arborii
si pe cele care nu vroiau sa fosneasca
le spanzuram fara mila, de ramuri.

Pana la urma, cuvintele
au trebuit sa semene cu mine
si cu lumea."

(Nichita Stanescu - Ars poetica)

Souvenir de demain

C’est un parfum d’ailleurs qui rend cette vision possible. Le génome d’une autre génération me porte souvent au long des allées ensoleilleés, qui ont écouté le ‘beat’ pour la première fois, qui ont vu naître l’époque de la désobéissance et des fleurs.

“N’oubliez jamais ce clair de terre…”, m’a dit-il un matin. Quel insolent printemps! Et son image de 1969 a été transformée en chanson pérenne par le capteur de mon âme. J’entends encore le clic de cet ancien et curieux appareil. Cela me fait désirer d’être toujours là, d’écouter de nouveau le frémissement de son coeur, compatible avec notre hier bruyant, avec mon demain solitaire.

Stare

-Ma tem, spuse ea strangadu-l in brate, in timp ce isi cufunda mainile sub puloverul lui alb. Ma tem ca sufletul imi devine o scrumiera in care isi sting tigarile, pe rand, idolii mei coborati in strada.

Stropi de mine (4)

ARETHA FRANKLIN - I SAY A LITTLE PRAYER
Asculta mai multe audio Muzica »

Astazi m-am trezit devreme, hotarata sa privesc rasaritul. Nu mai facusem lucrul asta de cativa ani buni. Sa privesc rasaritul, adica. Sa ma trezesc special pentru asta. Cine stie de cate ori m-am trezit de-atunci tot odata cu soarele, fara sa arunc macar o privire pe fereastra, prea ocupata fiind sa-mi incep ziua cu "Ce-ar fi fost daca...?". Daca as fi tacut, sau, mai ales, daca as fi spus ce aveam de spus la un moment dat. De astazi sunt pregatita sa va fac cu mana de acolo, de sus, de pe aripa avionului. Fiindca miroase a primavara, fiindca totul mi se pare acum atat de nesigur si de indraznet, fiindca inspir arome tari, fiindca prin aer plutesc melodii inca nescrise, fiindca ametesc de atata libertate, fiindca am regasit atatea raspunsuri pe care le pierdusem. Le tineam in palma, prea strans si de prea multa vreme. De astazi, rasar.

...but the Rainbow

Nothing is real...

The Beatles - Lucy in the Sky with Diamonds
(from The Yellow Submarine animation film - 1968)

Picture yourself in a boat on a river,
With tangerine trees and marmalade skies.
Somebody calls you, you answer quite slowly,
A girl with kaleidoscope eyes.

Cellophane flowers of yellow and green,
Towering over your head.
Look for the girl with the sun in her eyes,
And she's gone.

Lucy in the sky with diamonds,
Lucy in the sky with diamonds,
Lucy in the sky with diamonds,
Ah... Ah...

Follow her down to a bridge by a fountain,
Where rocking horse people eat marshmallow pies.
Everyone smiles as you drift past the flowers,
That grow so incredibly high.

Newspaper taxis appear on the shore,
Waiting to take you away.
Climb in the back with your head in the clouds,
And you're gone.

Picture yourself on a train in a station,
With plasticine porters with looking glass ties.
Suddenly someone is there at the turnstile,
The girl with kaleidoscope eyes.

Despre culori si altele

Albul exista in fiecare din noi. Daca se hotaraste sa coboare in cotidian, se naste de pe buzele tale, de pe buzele mele, si moare numai dupa miezul noptii, pe clapele pianului. Cel mai puternic il simtim cand decembrie ne daruieste zambete si turta dulce. Il mai simtim si primavara, cand miroase pudic, de neatins si efemer. Dar cel mai adesea il intalnim in rasul copiilor.
Albastrul poate sa fie uimit si inalt sau pragmatic si adanc. Niciodata, insa, superficial. Se spune ca doare uneori. Eu nu l-am simtit asa pana acum. Foarte rar, cand telefonul nu suna, se face putin albastru in jurul meu. Ce noroc ca petele de albastru se indeparteaza foarte usor, cu muzica potrivita, la ore si ganduri nepotrivite.
Galbenul este. Niciun argument mai plauzibil pentru ceea ce inseamna a fi.
Oranjul strabate un tunel fara capat. Dintotdeauna. Nimeni nu l-a vazut vreodata, dar oamenii inventeaza mereu surogate vulgare pentru el.
Rosul traieste, pulseaza, raneste, striga, inunda, agreseaza, pretinde, are, renunta, schimba, iubeste. Rosul este un alb mai omenesc.
Movul nu-l pot defini decat subiectiv, fiindca face parte din ea, iar ea face parte din mine. Movul e, prin urmare, si al meu.
Verdele respira. Da, poti simti verdele cum respira. Respira vara, respira chiar si pentru cel care a obosit sa mai respire. Respira oricum si face din dreptul la viata o reponsabilitate.
Negrul tace.

Stropi de mine (3)

Cum te-ai simti daca, dintr-o regretabila eroare de punere in scena, cerul din propria ta piesa, un cer translucid, atat de aproape de pamant, un cer tanar, naiv si ametit de soare, ar arata ca o gaura neagra, ca o poarta spre un vid perfect in ironia lui de necuprins? Si daca ai afla asta abia in seara premierei, dupa ce te-ai asezat in primul rand, alaturi de cei care au venit pregatiti sa-ti aplaude creatia? L-ai invinui pe Regizor?
Cum te-ai simti daca propriul tau sange s-ar intoarce impotriva ta, putand sa se transforme, in orice moment, intr-un ocean care sa te inghita dinauntru? Si daca ti-ai recunoaste cu greu viitorul, asa inramat si vandut la reduceri, pe o taraba plina cu kitschuri, pe locul unde urma sa deschizi in curand magazinul tau de vise?

Out where the dreams all hide,
Out where the wind don't blow,
Out here the good girls die
And the sky won't snow...

Now, Cinderella, don't you go to sleep!
It's such a bitter form of refuge...
Well, don't you know the kingdom's under siege
And everybody needs you?
Is there still magic in the midnight sun,
Or did you leave it back in '61?

Goodbye, Ruby Tuesday...

The Rolling Stones - Ruby Tuesday (live)

There's no time to lose, I heard her say,
Catch your dreams before they slip away,
Dying all the time...
Lose your dreams
And you will lose your mind.
Ain't life unkind?...

Exista oameni

"Am frecventat odinioara umanisti parizieni, de o suta de ori i-am auzit spunand exista oameni, dar era altceva: Virgan era inegalabil. Isi scotea ochelarii, pentru a se expune gol, in pielea lui de om, ma fixa cu ochi emotionati, cu o lunga privire obosita, care parea ca ma dezbraca pentru a-mi surprinde esenta omeneasca, apoi murmura melodios: Exista oameni, prietene, exista oameni, daruind lui exista un fel de putere stangace, ca si cum iubirea lui pentru oameni, mereu proaspata si uimita, se impiedica in aripile ei gigantice."

(Jean-Paul Sartre - Greata)

Close your eyes, clear your heart, cut the cord... Are we Human?*

7:46 AM. Imi incep ziua zambind. "Vin The Killers la B'estfest". De la Alex. In mai putin de 24 de ore, a reusit sa ma trezeasca de doua ori, absolut magic, si ii multumesc pentru asta.

*The Killers - Human

Asta, nu.

"Vladimir: Timpul s-a oprit pe loc.
Pozzo (punandu-si ceasul la ureche): Sa nu crezi asta, domnule. (Isi pune ceasul in buzunar.) Tot ce vrei, numai asta nu."

(Samuel Beckett - En attendant Godot)

10

Blondie - Maria
Album : No Exit
Release date (on Single) : January 19, 1999

Dintr-o vreme in care visam sa am 21 de ani si sa conduc noaptea...

***se dedica lui Alex

Serais-tu...?

"Et s’il ne nous restait plus qu’une semaine à vivre, serais-tu prêt à me suivre, pour s’endormir ensemble, à New York? "

[Photo: deviantART]

Top 10 My Childhood's Soundtracks

1. Robert Miles - Children
2. Elton John - Sacrifice
3. Dusty Springfield feat. Pet Shop Boys - In Private
4. Patricia Kaas - Regarde les riches!
5. Rod Stewart - Rhythm Of My Heart
6. Joe Cocker - Don't You Love Me Anymore
7. Chris Rea - The Road To Hell
8. Sting - If I Ever Lose My Faith In You
9. Black - Wonderful Life
10. Jean Michel Jarre - Rendez-Vous 4

Afterglow

A-HA - Lifelines
Asculta mai multe audio Muzica »

One time - just once in my life,
one time - to know it can happen twice.

One shot - of a clear blue sky,
one look - I see no reasons why we can't...

Mesaj

"Usurinta vine dupa ce faci primul pas, e la fel ca viata si moartea... Trebuie numai sa fii hotarat. Vorbind, ne vin ideile, cuvintele, pe urma ne gasim pe noi, in propriile noastre cuvinte, si orasul, gradina, poate ca regasim totul si nu mai suntem orfani."

(Eugen Ionescu - Scaunele)

Fotografie: Ruth Lehane in rolul Batranei
Din spectacolul in regia lui Niall Henry, prezentat pe 7 aprilie 2008, la Teatrul de Comedie din Bucuresti, in cadrul festCO, de catre The Blue Raincoat Theater Company (Sligo, Irlanda)

Sete de altfel

Mi-ar placea sa aflu subit, intr-o zi de joi, ca tata o inseala pe mama dinainte sa ma nasc eu si ca am doi frati mai mari, gemeni, si o sora pe jumatate japoneza. Sau ca sunt adoptata si ca provin dintr-o familie de pianisti care locuiesc in casa cu flori violet la terasa, de pe Armeneasca. Sau la Viena. Sau in Seattle. Sau ca un domn distins, cu aer interbelic, de aproape 62 de ani, si o femeie imbracata mereu in alb s-au indragostit nebuneste de mine, la prima vedere, intr-o seara de vara, pe cand treceam grabita spre Magazinul Victoria, incercand sa ma adapostesc de ploaie. Si ca inca ma iubesc cu pasiune. Mi-ar placea sa primesc o scrisoare anonima din care sa aflu ca sora bunicii era o evreica ce a reusit sa fuga din Berlin, cu cateva rochii si o fotografie asezate intr-o valiza de lemn, pe care o tinea intr-o mana, si cu baietelul ei de 4 ani, pe care il tinea stans, in cealalta. Mi-ar placea sa aflu ca am inspirat macar un rand dintr-o carte. Sau o litera. Sau o respirare.

Dileme

Nu intelegeam, poate nu voiam sa inteleg de ce oamenii din jur imi aminteau de cateva petale dintr-un trandafir galben, ofilite si adunate la marginea bordurii, de ce propriul nume imi suna baroc, spoit in graba cu bronz, la fel ca manerul usii negre de pe Brezoianu, de ce nu reuseam sa ma desprind de perna care devenise un soi de alter ego ce idolatriza norii.

De ce nu aveam curaj sa-i spun frigului, in fata: "Pana aici, ipocritule! Te-ai jucat destul cu sufletele fluturilor de aprilie... Nu-ti permit sa-ti agati portretul ieftin de linia orizontului."?

Instants

"Ceux qui ont intérêt à perpétuer le présent versent toujours des larmes sur le mirifique passé qui va disparaître sans accorder un sourrire au jeune avenir."

(Simone de Beauvoir)

[Photo: Jennifer Gordon]

Subtitrari

Ce facem cu calul alb?

*
Dincolo de oras nu mai exista nimic...
*
Galben? Urasc galbenul.
*
Nu deschide poarta, lasa-i sa se calmeze.
*
Suntem pe bulevardul din Las Vegas.
*
Despre asta vorbesc, arte martiale.
*
Toate te ajung din urma, Max...
*
Nu-mi vine sa cred ce aud!
*
Pilotul porneste motoarele si se pregateste pentru lansare.
*
Sunt un om obisnuit, si nu sunt invincibil!
*
Mamei tale nu i-ar fi placut sa auda asta...
*
Trebuia sa fiu aici in zori.

Cool Cats

Nina Simone - My Baby Just Cares For Me

Alb

Ingerii se bat cu perne si rad,
si mie mi-e bine, si imi doresc sa nu se sfarseasca niciodata
intinderea asta alba,
ce sterge contururi si acopera imperfectiuni.

Sa nu se dezghete nici lacul, oglinda unde
lumea din care fac parte imi pare
un glob de sticla.
Il voi intoarce din nou, cu tot cu mine,
dupa ce se va topi
zapada.

Si atunci vom ninge
impreuna,
tinandu-ne de maini,
la un loc cu ingerii.

Ar fi vrut...

Ar fi vrut sa se joace de-a copilul mare pana la sfarsitul timpului. Ar fi vrut sa nu-i mai citeasca pe Beckett si Tournier, ci sa asculte povestile fratilor Grimm, iar si iar. Nu mai simtise de mult cum ii incoltesc curcubee pe sub pielea de pe maini. Se pierdea, pur si simplu, in spatele umbrelor de pe alei, prin statii necunoscute, mereu altele, printre filele aceluiasi ziar, despartite de vant si imprastiate pe sub castanii desfrunziti. Ar fi vrut sa semene mai mult cu ea si mai putin cu ideile pescarusilor care se adapostesc iarna in dreptul podului Izvor. Bluza ei crem, de prea mult timp nepurtata, mirosea strain, nicidecum a zgura din curtea scolii. Era deja patata de prea multe inserari si de prea putina vara. Ar fi vrut sa fie a doua zi din august. Si dimineata.

Wish... (for B'ESTFEST '09)

The Cure - Underneath the Stars
Live broadcast on TV with the new opening song! 2008

De azi, inceputul.

Iubiti. Visati. Zambiti.
Bucurati-va de familie, de prietenii vechi si noi.
Amintiti-va de clinchetul de pahare ciocnite, de gustul sampaniei, de ultima bataie a ceasului, cea de-a douasprezecea, atat de nestatornica si, totusi, vesnica.
Salutati mii si mii de ganduri bune, abia nascute, care s-au inaltat spre cer, de la fiecare fereastra, odata cu focurile de artificii.
Sperati intr-un nou si irepetabil inceput, mai bun, mai adevarat, al nostru.
Impliniti-l.

La multi ani!

Ai uitat de tine insuti...

Phoenix - Culegatorul de melci
Fragment din suita rock Omul 36/80 (1969)

Ruine

"-In fapt, ce-nseamna pentru dumneata a ajunge?
-Sa actionezi in loc sa visezi. Si pentru dumneavoastra?
Perken facu un gest ca pentru a alunga intrebarea. Ii raspunse totusi:
-Sa-ti pierzi vremea..."

(André Malraux – La Voie Royale)

Stropi de mine (2)

Inca mai vrei sa afli de ce consider facultatea o agonie prelungita, de sfarsit de liceu? O combinatie ciudata de vechi si noi colegi, buni prieteni, oameni care mi-au devenit model si altii complet neinteresanti? Poate ca tocmai de-asta ma simt uneori ca personajul lui Céline din "Voyage au bout de la nuit", cel care spunea ca, la douazeci de ani, nu mai avea decat trecut.

Incepusem aseara sa-ti scriu cateva randuri... N-am terminat, caci de afara se auzeau cazand cioburi din luna. Am inchis fereastra si... N-am mai gasit nimic pe birou. Doar cateva fire de scrum si o pata de cerneala. Apropo, ai observat ca cerneala miroase metalic si sarat, la fel ca sangele? Nu-i nimic, maine am sa-ti scriu din nou. Sper sa ajunga la tine scrisoarea mea, pana la sfarsitul anului. Pana la sfarsit...

[Foto: Jennifer Gordon]

Fara raspuns

Eu: De ce nu ninge? Oare...?
El: Poate ca omul de zapada din brad, cu ochii dezlipiti... Ai uitat?
Eu: Mai crezi in asta?
El: Eu... Erau ierni in care... Iti amintesti?
Eu: Doar dimineata, cand sunt flori de gheata pe geamuri si am mainile reci. Apoi uit.
El: Te gandeai vreodata ca noi...
Eu: Mi-e dor de Praga, de vinul fiert, cu scortisoara, si de manusile fara degete, verzi.
El: Mai colectionezi ingeri?
Eu: Nu, doar amintiri...
El: Si iarna?
Eu: Poate sa plece. De ce nu ninge?

We're off to see the Wizard...

Della Reese - Walk With You

***For those I will always walk with. No matter what! :)

Craciun fericit!

Paul McCartney - Wonderful Christmas Time

i ii iii

Yoko Ono: Onochord from Yoko Ono on Vimeo.

De la pluie et du beau temps

Ce matin-là, j’étais au septième ciel… Au propre! Juste avant de me réveiller, j’ai eu un rêve qui, plus tard, quand j’étais déjà en pleine action quotidienne, m’a donné le cafard…
Café, métro, boulot… Qui parlait d’avoir le coeur plein?!... Se faire de la bile à chaque dix minutes à cause de l’agglomération, de la routine, des gens qui ont oublié qu’est-ce que la joie, c’est pas chouette…
Je suis rentrée chez moi, j’ai écouté du jazz et j’ai pensé à mon rêve… J’étais, finalement, dans un bon jour.

Cadrane

Niciodata bataile ceasului din lemn de abanos nu se lovisera mai zgomotos de marmura rece. Cadranul rotund se deformase, acele se roteau haotic, in sensuri diferite, albul pardoselii devenise violet. Lumina slaba se ascundea in spatele scarii interioare, in spirala.
Isi cuprinse tamplele cu ambele maini, insa nu reusea sa decat sa amplifice zgomotul acela greoi, de inima care se stinge incetul cu incetul. I se parea ca de la mansarda se aude un glas de copil. Gandurile ei se pierdeau prin fereastra intredeschisa, fluturi stravezii ce mureau prematur, la capatul primului lor zbor, sub cerul de onix. Ingerul din ipsos de la intrare, cu aripi aurii, se sparse in zeci de bucati in spatele portii ruginite.
Ploua. Trasura trecu in graba prin fata casei, lasand fum pe pavajul din piatra cubica. Acolo nu mai locuia, de mult timp, nimeni.

Lebensalphabet

A – Anachronismus

B – Besitz

C – Charakter

D – Dissonanz

E – Erlebnis

F – Fiduz

G – Grundstein

H – Hingabe

I – Inspiration

J – Jubel

K – Kämpfer

L – Liebhaber

M – Musik

N – Nachsommer

O – Offenbarung

P – Persönlichkeit

Q – Qualität

R – Rückgrat

S – Schöpfung

T – Tiefsinn

U – Uhrwerk

V – Verhängnis

W – Wandlung

Y – Yawl

Z – Zeitfolge

Ma nouvelle obsession d'antan

Le premier parfum de Lolita Lempicka

Avem timp

Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta - murim.
Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca;
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul... depinde de ceilalti.
Am invatat ca, oricat mi-ar pasa mie,
Altora s-ar putea sa nu le pese.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi.
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata,
Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute;
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca,
Ci cu ceea ce poti tu sa faci.
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor,
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva.
Am invatat ca, oricum ai taia,
Orice lucru are doua fete.
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde,
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi.
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti.
Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie,
Indiferent de consecinte.
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc,
Dar nu stiu s-o arate.
Am invatat ca, atunci cand sunt suparat, am dreptul sa fiu suparat,
Dar nu am dreptul sa fiu si rau.
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta,
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata.
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu,
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca, indiferent cat de bun iti este un prieten,
Oricum te va rani din cand in cand,
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii;
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti.
Am invatat ca, indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea,
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii.
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc,
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc,
Si nu faptele sale.
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit.
Am invatat ca, indiferent de consecinte,
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata.
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca, si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat,
Cand te striga un prieten, vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am invatat ca scrisul,
Ca si vorbitul,
Poate linisti durerile sufletesti.
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede...
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.
Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit.

(Octavian Paller)

Rosu aprins

Asteptam in fata semaforului, privind drept in ochiul lui rotund si rosu. Era trecut de miezul noptii si triumfasem deja asupra lui, fiindca nu avea sa ma tina in loc mai mult de 60 de secunde, fiindca eu aveam sa ma pierd in intunericul de noiembrie, umed si inecacios, in timp ce el avea sa ramana in acelasi colt de intersectie, furand cate un minut din vietile altor si altor muritori. Conduceam de ceva vreme si incepusem sa-mi simt corpul amortit, dar oboseala devenise o senzatie placuta, frunze si nori mi se strecurau pe sub piele. Respiram rar, iar ochii mi se inecasera si ei in lumina rosie. Am simtit gustul acadelei pe care o savuram tacticos pe bancheta altei masini, pe cand nu intelegeam cum se schimba treptele de viteza si credeam ca tata trebuie sa fie un soi de magician. Mi-am amintit de esarfa mamei din prima zi de scoala, impregnata cu Madame Rochas si pe care mi-as fi dorit sa o pot lua cu mine sus, in clasa. Si de globul transparent din pomul de Craciun, din iarna fara zapada, in care un prieten s-a transformat in inger si a plecat, intr-o zi, fara sa-si ia ramas bun, nici macar de la mine. Ce cruzime sa ucizi un brad si apoi sa-l impodobesti cu chestiile alea ridicole! Ce cruzime din partea unui inger sa nu-si ia ramas bun!... Mi-am vazut propriul sange scurgandu-se pe peretele eprubetei si am simtit din nou zvacnirile din tample, pe care le simteam de fiecare data cand asteptam ca si acum, cu infrigurare, pe holul comunist de spital, sa apara asistenta cu buze subtiri si vocea groasa si ragusita si sa-mi intinda nepasatoare hartia ingalbenita unde scria cu un pix ieftin, ca un verdict, cate zeci de mii de anumite celule imi mai ramasesera. N-am inteles niciodata de unde atata precizie... Mi-am amintit si de "One", rotindu-se pe pick-up in diminetile cand dadeam Capacitatea. Un minut. Rosul s-a stins, iar eu am plecat mai departe, prin noapte, spre casa.

Pentru Alexandra

Bette Midler - Wind Beneath My Wings

Did you ever know that you're my hero
And everything I would like to be?
I can fly higher than an eagle,
For you are the wind beneath my wings.

La multi ani!

John Lennon - Real Love (original take, acoustic)

Scrisoare

Aerul sarat pasea in urma pantofilor tai, pana pe treptele magazinului Tomis, unde ne intalneam in fiecare seara. De indata ce imi zarea nasturii mari, negri, se furisa inapoi, pe Mangaliei, desi stiam amandoi ca avea sa ne urmareasca din nou, pe faleza.

Au trecut cateva toamne de atunci, si deja nu mai sper sa locuiesc vreodata in blocul pix. Doar cateva fire de nisip imi mai zgarie din cand in cand retina, chiar si aici, in Bucuresti. Sa le fi purtat acelasi vant strengar, ca un pusti vanzator ambulant de ziare, pana la mine? Mi-ai spus mai demult de ce in colt la Miga miroase mereu a mar, a mosc si a praline, dar am uitat... Am uitat si de dimineata in care briza ne smulgea cioburi de cuvinte de pe buze. Fraze neterminate, pescarusi si noi.

Stiai ca acolo, sus, langa Cazinou, in septembrie, valurile se sparg de stabilopozi in ritmul batailor inimii tale? Le aud si acum, ca in noaptea in care am recitit de cateva ori Romantele pentru mai tarziu ale lui Minulescu. Da, eu cred ca tu esti "vagabondul pe care marea l-a scos de par, din adancime". Cine stie cate toamne vor mai trece pana cand ne vom reintalni, albiti de sare si de prea tarziu, in acelasi oras, pe acelasi tarm, langa aceeasi mare...

De neinlocuit...

Aurelian Andreescu & Iris - Oameni
@ Cerbul de Aur 2008
Brasov - Romania

Despre aceeasi Eu

Vara moare intinsa pe asfalt, chiar in mijlocul intersectiei. De caldura. Vara asta radioactiva, care mi-a voalat pelicule si idei, cu lumina ei dulceaga, in timp ce incerca sa ma transforme. I-am rezistat, desi a reusit, cel putin, sa-mi adauge inca un an in varsta din acte. In rest, sunt aceeasi non-matinala, care n-ar schimba cu nimic din lume o ceasca de Earl Grey, aceeasi fire introverta pentru care, slava Tehnologiei!, s-a inventat blogging-ul, aceeasi fata cu prea mult negru in garderoba, aceeasi invechita in gusturi si stil(uri) de viata, acelasi suflet mare (asa, cat sa incapa suficient rock - swing - indie - punk - jazz - folk), aceeasi dezordonata care inca mai pastreaza sub pat, intr-o cutie de carton, file de la sfarsitul caietelor din liceu, cu replici haioase, randuri scrise de Laura-54-de-Suvite-Blonde (despre jucaria aia horror de la Magazinul Victoria, cu baterii, care canta, in ajun de Craciun, tema stresanta din "Crocodile Rock"...), panglica bleu din ziua absolvirii, cu semnaturile tuturor, inclusiv mesajul profului de istorie - "PS: John Lennon E COMUNIST!!!", si cate altele... Sunt tot cea care asculta Talking Heads cu baietii, pana tarziu, dupa ce se inchide la Electrice si iar ramane fara bec... Cea in geanta careia poti gasi tot ce s-a descoperit / inventat vreodata sau e pe cale de a se descoperi / inventa (in limita volumului... si mai putin o cheie franceza). Copilul care nu vrea sa accepte ca in scurt timp va trebuie sa lase joaca deoparte si sa munceasca la modul serios. Cea careia ii place mai mult sa cumpere cadouri decat sa primeasca. Cea care crede ca nu poate exista viata fara muzica, fara prieteni si fara blugi. Aceeasi Ea.

La multi ani!

Celui care mi-a aratat ca intre alb si negru exista o multime de culori, celui care si-a pastrat ochii de copil, celui cu atatea calitati, pe care nici macar nu le constientizeaza, si cu cateva defecte simpatice, celui care ma surprinde, celui care imi poarta noroc, celui pe care mi-as dori sa-l stiu intotdeauna undeva, aproape, prietenului meu bun, lui ALEX.

"I see your true colours and that's why I love you,
So don't be afraid to let them show...

Your TRUE colours are BEAUTIFUL like a rainbow."

"Vesnic pe drum, cautand un castel..."

Cetatea Sighisoarei - Transilvania - Romania
2-3-4 august 2008

"Cel mai frumos din orasul acesta"

Florian Pittis

Ganduri, la 21 de ani

Maine implinesc 21 de ani. Varsta despre care credeam odata ca nu poate aduce oamenilor decat trairi extreme - fie sentimentul coplesitor al celor mai mari impliniri, fie durerea celor mai violente caderi.

In realitate, e varsta la care prea multe asteptari din partea celor din jur te fac sa te simti prizonierul propriului trup inca necopt, caruia trebuia sa-i atasezi, mai ales in situatii oficiale, masca de pseudo-femeie sau pseudo-barbat, in timp ce sangele de adolescent care inca iti mai curge prin vene isi cere dreptul la diminetile cand cerul senin devenea prea stramt ca sa adaposteasca toate visele tale, la serile cand puteai atinge, doar intinzandu-ti mana, orizontul. La 21 de ani, esti un adult responsabil, cu tineretea deja incadrata de atatea conventii. La 21 de ani, nu mai poti alerga pe strada, fara motiv, alungand norii. La 21 de ani, e momentul marilor alegeri. Si nici nu ti se dau prea multe sanse, in cazul in care gresesti...

La 21 de ani, te trezesti aruncat in mijlocul jocului fara reguli numit Viata. In care ma regasesc asa cum, pana nu demult, imi era teama sa ma simt: solara, puternica, intreaga, eu. Pregatita sa vad prin atatia ochi, sa ating cu atatea maini, sa iubesc cu atatea inimi, dar sa ma intorc intotdeauna la mine, cea noua. Cea care a invatat sa citeasca printre randuri, sa ajunga la sens, desi din fuga, sa lupte, sa iasa din joc, intr-un final, cu demnitate, invingatoare.

Spatii

Ce-ar fi sa ne jucam de-a constelatia Orion si labirintul?

~~~~~~~~

Eu ti-as inunda capilarele, cu zvacniri scurte, tu te-ai simti ca in ziua in care ai inchis ochii, la volan, pentru zece secunde. Mai poti retrai senzatia aia ciudata de carusel, de pamant care-ti fuge de sub picioare, de gol in stomac, de lipsa a echilibrului, de timp care se dilata la nesfarsit?

~~~~~~~~

Stiai ca, daca planeta noastra s-ar afla fie mai aproape, fie mai departe de Soare, n-ar mai exista viata? Si ca nimic, dar absolut nimic nu s-ar schimba pe Pamant daca noi doi am disparea, intr-o zi oarecare?

~~~~~~~~

Te-ai gandit vreodata la faptul ca ciudatii din emisfera sudica merg cu capul in jos? Incotro se roaga? Ce inseamna pentru ei "sus, in Ceruri"?

~~~~~~~~

Crezi ca poti fi egoist? Crezi ca poti fura, din cand in cand, zece secunde? Cat de putin si cat de mult inseamna, in acelasi timp, pentru noi... Inchide ochii. Numara in gand. 10, 9, 8, 7, 6, 5, 4, 3, 2, 1................

~~~~~~~~

Pamantul si-a continuat miscarea.

Rece

De ce se incapatana vantul sa-mi intoarca inima pe dos, ca pe o umbrela veche, gri? Ramasesera doar farurile, lame ce taiau intunericul, cuvintele tale reci, scrumiera din bord, de prea mult timp nescuturata, cantecul ala de la radio, pe care nu mai stiam sa-l ascult, eu in dreapta ta, tu, prea departe...

Ploua rece in iulie. Peste cuvintele tale, peste capota masinii, peste tot.

Fluvii, fluvii repezi luasera cu ele si umbrela veche, gri, intoarsa pe dos. N-am reusit sa invat sa ascult cantecul de la radio, dar am invatat sa nu te mai aud.

Ploua rece in iulie, peste tot.

Inspired by

Sharleen Spiteri - All the Times I Cried
Live @ Later with Jools Holland
May 13, 2008

Duminica noastra

Mai tii minte dupa-amiezele de duminica in care dansam prin curte, eu imbracata in rochia crem, iar tu purtand camasa de matase, cu funda aia imensa la gat, si pantalonii verzi, evazati, asortati cu margelele mari de pe Gange? Tu aduceai viniluri cu Kinks si Small Faces, eu aduceam prajitura ta preferata, pudrata cu nuca de cocos, cu multe straturi pufoase si crema de lamaie.
De curand, am gasit in sertarul din hol tigara ta de foi, fumata pe jumatate, in graba, la "Rosetti" pe trepte, si parfumul ala ciudat, care miroase a martipan si a Frida Kahlo, si fotografiile din Parcul Verdi si de la lac, cu sclipirile de pe apa si cu felinarul din colt, din vremea in care credeam ca "as long as we gaze on Waterloo sunset, we are in paradise...". Alergam apoi pe Strada Bach, in cautarea florilor albe care se intindeau pe garduri si din care curgea o seva dulceaga, la care eu nu stiam niciodata sa ajung. Mi-ai cerut odata caleidoscopul cu care ne jucam ore intregi. Am uitat sa ti-l dau... Acum n-a mai ramas din el decat o mana de cioburi colorate. "Asta e un submarin, asta e un phoenix, astia suntem noi doi si, uite, daca mai rotesti inca o data, e un parc de distractii!" Ma fascina accentul tau nemtesc si, poate, de-asta am ales sa invat germana. Mi-e dor si de dulceata de trandafiri pe care ne-o servea Oma pe farfurioare de portelan, pictate cu imagini din Berlin. Si de apa rece ca gheata, de la cismeaua din capatul strazii.

Iti mai amintesti de seara in care ne-am promis ca ne vom casatori atunci cand vom fi mari? Sau de pisoiul alb pe care l-am tinut ascuns in sifonier pana i s-a vindecat labuta? Sau de noptile in care ieseam pe geam, apoi treceam amandoi strada sa pescuim la lumina lunii? Nu prindeam nimic, caci si pestii dorm, nu-i asa? Ne intorceam desculti, abia respirand, de teama sa nu-i trezim pe ai nostri. Adormeam fericiti si visam la urmatoarea duminica.

Fiziologia spiritului

"Casa spiritelor" (1982) - Isabel Allende

Un roman - istorie a mai multor generatii, in care realismul si fantasticul se impletesc in mod ingenios, trezind in cititor senzatii din cele mai bizare, tonurile vocilor narative osciland aproape insesizabil intre detasare si implicare, intre dramatism si ironie, intre gravitate si atitudine ludica. Un tablou ce infatiseaza viata unei familii sub toate aspectele ei, dintr-o epoca senina, cu calatorii pe taramuri nemaiintalnite si trofee de vanatoare, cu esente puternice si preocupari spiritiste, si pana la cea de la inceputul secolului XX, in care schimbarile ideologice provoaca adevarate drame, atat la nivel social, cat si individual.

Noaptea in care spectacolul autopsierii cadavrului surorii blonde, cu aspect de nimfa, ucise din greseala, in urma unui complot politic, o va cufunda pe micuta Clara in tacere pentru urmatorii noua ani, porneste sirul dramelor familiei Del Valle, marcand, prin determinism, vietile urmasilor acestora.

Aspecte obisnuite de viata, casatorii stabilite in functie de apartenenta sociala, iubiri interzise, consumate pe ascuns, copii destinati, dinainte de a se naste, unui trai fara lipsuri sau mizeriei, nasteri si inmormantari, suflete angelice, macinate de oameni meschini. Detaliile fiziologice, descrise in amanunt, se combina cu scene de levitatie si comunicare telepatica, sexualitatea bolnavicioasa oripileaza mai mult decat prezenta spiritelor ce se plimba nestingherite, pe coridoarele casei, de generatii intregi, parfumul de secol trecut face loc, treptat, noilor curente de gandire si stiluri de a trai, iar premonitiile, chiar si cele mai socante, par uneori situate la limita dintre veritabile capacitati paranormale si pura autosugestie.

O carte interesanta, descoperita parca intr-un cufar vechi, printre blanuri de animale ecuatoriale, aripi colorate de fluturi si fotografii in sepia, ce ascunde, pudrate cu misticism si exotism, povesti de viata.

R.E.M.

Panze grele

atarnau din tavanul alb,

incercand in zadar sa se agate din nou

de catargele

sufletului meu ce plutea in deriva prin camera

goala.

Am coborat pe fereastra.

Ea ma privea de pe partea cealalta

a strazii,

de sub umbrela de soare cu dantela bordeaux.

-E inca verde pentru pietoni.

De ce nu traversezi? Grabeste-te!

Adio...

Ai murit.

Un alt soare

Va fi o vara neobisnuit de lunga. Ultima dintre veri, un ecou al unui alt soare, ratacit prin albumul cu fotografii de familie. Un soare mai bun, mai prietenos, mai adevarat.

Un soare care imi ardea odata obrajii si care ma facea sa cad ametita de lumina sub caisul de la strada, razand, cu palmele pudrate de praful de pe ghidonul bicicletei rosii, pe care nu aveam voie sa urc (neintelegand de ce si neacceptand situatia, pe atunci), dar cu care ma mandream, chiar si asa. Din vara in care o albina a iesit dintr-o gura-leului si m-a intepat in deget. Atat de tare am tipat, incat tata a coborat din masina aproape din mers.

Un soare din vara in care era cat pe ce sa ma inec in mare. Tot tata m-a salvat si atunci, asa cum m-a salvat mai apoi de nenumarate ori, insa nu am vrut s-o recunosc. Sau poate ca nici nu mi-am dat seama... Un soare care rasarea din apa si a carui lumina rosiatica ma prindea tot pe banca de la intrare, cu parul platinat de sare si nisip.

Un soare care se ascundea uneori si facea loc ploii repezi si calde. Ma ascundeam si eu in coltul casei, sub streasina veche. Mirosea a praf incins, a fluturi si a verde. Un soare ce proiecta din Turnul cu Ceas umbre de cavaleri in armura. Un soare de Ev Mediu care inunda pavajul strazilor inguste, din cetatea de dincolo de timp, cu case colorate si flori la fiecare fereastra.

Un alt soare, pe care incerc sa-l regasesc. Incerc...

Stropi de mine (1)

Nu ma intrerupe atunci cand visez si, mai ales, atunci cand privesc cerul.

Nu ma intreba de ce tac; invata sa-mi asculti tacerea.

Nu te intrista daca ma vezi plangand, e felul meu de a aduce un omagiu ploilor trecute.

Daca mai dispar, nu te ingrijora, imi place sa ma joc, uneori, de-a

v-ati ascunselea, cu timpul. Chiar daca, in ultima vreme, pierd aproape de fiecare data...

Nu-mi darui flori. Mai bine ia-ma de mana si hai sa alergam impreuna pe camp, printre ele, desculti.

Daca tii la mine catusi de putin, nu inchide niciodata o pasare intr-o colivie.

Daca imi esti prieten, manevreaza-mi sufletul cu grija, e fragil si sangereaza usor...

Daca inca nu m-ai cunoscut, plimba-te pe Bulevard, intr-o seara de august, si urmareste parfumul de iasomie si migdale.

Long live Macca!

Paul McCartney - A Day in the Life / Give Peace a Chance
Live @ The Liverpool Sound Festival (Anfield Stadium, June 1, 2008)

2

Ea asculta rock,
el visa indie.

Erau o pata verde sub acelasi cer din pagini de ziar
si fiecare tramvai aducea o noua seara mov.

Ea tinea in carte flori presate, pe care le uda din cand in cand cu inima lui;
el prindea din zbor fluturi aurii, aplecat peste balustrada inceputului de vara.

Viziune

Ma atasez foarte mult de lucruri. Ca si de oameni, de altfel, doar ca, spre deosebire de ei, lucrurile isi schimba in timp doar infatisarea, nu si substanta. Lucrurile de suflet nu dezamagesc si nu parasesc, decat daca sunt pierdute. Si daca tot noi le abandonam pe undeva, prin vreun coltisor intunecat, putem fi siguri ca ele ne asteapta tot acolo, cuminti si tacute, pana la regasirea care nu va implica niciodata pareri de rau tarzii. Doar zambet.

Atunci cand nu mai sunt, le simtim lipsa, cu atat mai acut cu cat ele purtau amprenta unor ani. Imi lipseste sania al carei lemn era mereu cald, indiferent de cat de frig era afara, fiindca era lustruit de mainile tatei. Si ursuletul roz din plus, singurul care ma facea sa adorm atunci cand era furtuna. Imi lipseste si banca pe care cadeau mai mereu dude negre. Si Dacia noastra 1310, crem, cu un an mai mare decat mine, care nu s-a suparat atunci cand i-am patat bancheta cu suc de zmeura, dar care ma tachina adesea punandu-si in functiune stergatoarele de care tare ma mai temeam, ascunzandu-ma in spatele scaunului din dreapta. Ceva mai tarziu, tot ea m-a condus prima oara la liceu. Apoi am condus-o eu pe ea, neindemanatic si ilegal, iar lucrul asta a ramas intre noi doua. Imi lipseste si prima mea chitara, de culoarea cafelei si care mirosea a Opium. La fel si inelul art nouveau de la el, pe care n-ar fi trebuit sa-l arunc in lac... Mi-e dor de banca pe care scrijeleam numele Beatlesilor, spre disperarea Alexandrei. Si de balonul pe care mi l-a luat vantul in Moghioros si l-a dus departe, printre nori. Si de fructiera de portelan pe care am spart-o, purtand-o prin casa pe post de palarie... Si de margelele rosii pe care le-am risipit pe scari.

Ca unor prieteni pierduti le cer iertare si acestor lucruri. Pentru tot. Atat.

Culori

Sony Bravia Commercial * The Rolling Stones - She's a Rainbow

In amintirea zilelor pierdute

De doua, poate de trei ori in viata mi s-a intamplat sa ma trezesc in zori, intr-o lumina alba, densa si grea, abia respirand si cu inima batandu-mi neregulat, asemenea aripilor unui fluture de noapte ce se lovesc de sticla incinsa a unui bec. Primii pasi din acele dimineti i-am simtit ca pe primii pasi din viata, nesiguri si durerosi, si, spre deosebire de aceia, total lipsiti de orice urma de curaj. De altfel, orele ramase pana la regasirea somnului aducator de uitare de sine curg intr-un fel de transa, de decorporalizare, ca si cum tu insuti ai pasi cu cativa metri in fata propriului tau corp, fara nicio posibilitate de resincronizare. Intreaga zi e pierduta. E un spatiu gol in calendarul calatoriei tale prin timp, a carui ultima fila sta suspendata de Calea Lactee. Intr-o astfel de zi ai impresia ca mergi in cerc, ca esti prins intr-un glob invizibil, ca mii de kilometri reprezinta latimea unei strazi inguste. Vocile celorlalti par ecouri, iar ochii lor, fostele lumini ale unui oras pustiu.

O astfel de zi pierduta am trait-o prin clasa a saptea. Incercam sa ma prefac ca sunt tot eu, desi ma cautam fara speranta pe aleile biciuite de o ploaie rece de noiembrie. Si stand asa, in halat alb, in fata laboratorului de chimie, am realizat pentru prima oara ca oamenii mor. M-am intrebat cum e... sa nu mai fii. Priveam uniformele alb-bleumarin din curtea scolii, de la fereastra cu pervaz din lemn putrezit de ploi, si ma intrebam daca zidurile ce imprejmuiau careul vor pastra ecourile acelor voci pentru atunci cand toti cei de acolo... Pentru atunci cand noi...

Poate ca acele zile n-au fost in totalitate pierdute. Poate ca in acele momente de rupere am avut acces la ceea ce as fi ignorat in starea obisnuita. Si poate ca au fost menite sa faca reintoarcerea la sine si mai intensa, in asteptarea zilelor viitoare.

Prin timp

"Merg si toate lucrurile dau din aripi;
aripile de piatra ale pietrelor
bat atat de incet,
incat pot smulge din ele cristalele de cuart
ca pe niste pene dureroase.
De altfel, nu ma intereseaza decat aripile pietrelor
pentru ca bat foarte incet
pentru ca bat in interiorul lor,
care este in acelasi timp interiorul timpului.

Aici sunt odai, camere, culoare,
sali de tron.
Regele pasarilor nu are aripi.
El nu zboara pentru ca prin el
se zboara si se da din aripi."

(Nichita Stanescu - Transparentele aripi)

Ce m-a facut fericita azi:

-ploaia calda care ne-a prins in chioscul din Cismigiu;
-aerul de dupa, proaspat, mirosind a iasomie si a adolescenta;
-bretonul meu scurt;
-palmele lui calde;
-sandalele mele albe, spalate in chiuveta liceului;
-melcul caruia i-am gasit o frunza;
-apusul de zahar ars si norul pufos, in forma de Franta;
-narghileaua cu aroma de pepene galben si cafeaua turceasca, la nisip;
-trufele de la Chocolat si saratelele de la baraca din statie;
-vinilul cu Leonard Cohen;
-magazinul cu antichitati de pe Lipscani si roza vanturilor pe care planuia s-o smulga de pe acoperis, pentru mine;
-acordeonistul cu "Zaraza";
-felul inedit in care tinea tigara, aruncand priviri de secol trecut celor din jur;
-"I Feel Fine" si Anda cu "Seara".

Nopti albe

23 - 24 mai 2008
18h00 - 04h00
Bucuresti

http://noaptea-galeriilor.blogspot.com/

"Nene, e vara!..."

Un galben bolnavicios cadea ca o cortina, asemenea luminii dintr-un tablou al lui Turner, in plina zi. Intre intuneric si lumina. O apasare de slow motion, sclipiri ciudate, voci grave, auzite parca de dincolo de peretii unui bloc operator, anuntand o sentinta de neclintit.

El astepta in statie autobuzul in care ma aflam. Il puteam zari prin geam, oarecum diform, de la distanta. Stiam ca va urca. Stiam.

Iata-l. Inalt, blond si imbracat ingrijit, cu trasaturi ferme, masculine. Are, probabil, in jur de 25 de ani. Ochii lui mari, verzi, privesc insa dincolo. Dincolo de tot. Pare absent, iar comportamenul si gesturile lui nu le depasesc pe cele ale unui copil de 3-4 ani. Vorbeste nearticulat, tare, fara sens. Intoarce capul brusc, iar privirea lui nu pare s-o intalneasca pe a altcuiva. Priveste nelinistit, dintr-un capat in altul al masinii, incercand parca sa ajunga undeva, sa-si gasesca un loc, locul lui. Ceilalti il privesc fie cu mila, fie cu dispret. Altii fac glume, chicotesc, insa cei mai multi raman indiferenti.

M-a cuprins un sentiment de furie, de revolta. M-am intrebat de ce sunt oamenii atat de mici si cine a hotarat destinul lui. M-am intrebat daca vorbeste vreodata cu el insusi, in gand. M-am intrebat cum viseaza. Si daca iubeste. M-am intrebat ce simte, strapuns de toate acele priviri. Daca le simte. Nu, nu le simtea. S-a oprit brusc, privind afara, in sus, ca si cum ar fi incercat sa transmita mesajul lui ascuns catre cer. Dintre norii gri ieseau cateva raze de soare. Pret de cateva clipe, ca intr-un ritual sacru, a inchis ochii. Miscarile necontrolate ale membrelor si ale muschilor fetei au incetat. S-a indreptat incet catre scaunul pe care luase loc un batran si l-a tras sfios de maneca sacoului: "Nene, e vara!..." Zambea. Nu era cu nimic diferit. Era, ca noi toti, om. Si avea dreptate. Nimeni nu observase ca e vara.

Le conte de la poupée blonde

Il y avait une fois, dans l'Est de la France, une petite maison en bois. Personne ne savait si elle était encore habitée. Le seul souvenir qu’ils gardaient, concernant cet étrange endroit, c'était la musique aperçue parfois, pendant la nuit, par la fenêtre du grenier, la seule restée ouverte. Mais ils étaient tous vieux, et ce fait d'antan presque oublié…

La chose la plus importante leur échappait: dans le grenier, assise dans un fauteuil, sur une toile de velours, parmi des anciennes photos, des lettres et des flacons de parfum, il y avait une petite poupée. Son visage en porcelain contrastait avec le rouge de ses lèvres. Ses cheveux étainent blonds et ses yeux bleus, comme si on avait essayé de transposer en elle l’illusion du soleil, du ciel clair et de la mer, qui manquent dans ce paysage ténébreux.

Le temps passait, elle se trouvait toujours là, seule. Le blond doré se transformait, peu à peu, en gris. L’éclat des ses yeux commençait à s’éteindre. La boîte musicale à côté d’elle ne chantait plus. Elle désirait voir de nouveau le soleil, même si pour un instant…
Et cet instant est arrivé, un jour, avec un enfant qui, par hasard, est entré dans la maison oubliée. En regardant la poupée, il a sourit. Soudain, une chanson est sortie de la boîte recouverte de poussière. La poupée blonde voyait le soleil.

Pentru Mima (re-edit.)

Pentru ca nu-mi este bunica, ci prietena. Pentru ca a fost primul meu model. Pentru ca ei i se datoreaza o mare parte din ceea ce sunt astazi. Pentru ca stiu ca, intr-o zi, imi va fi foarte dor de ea...
Ne cunoastem dintotdeauna. Varul meu ii spunea Mamina. Eu abia invatam sa vorbesc, asa ca i-am spus mai simplu - Mima. Mi-o amintesc asa cum era odata, demult. Inalta, frumoasa, impozanta. Imi amintesc cum, primavara, razele soarelui ii aprindeau acul de chihlimbar din par. De pisicile imaginare de pe acoperisuri, atunci cand incerca din rasputeri sa ma convinga ca trebuie sa mananc ceva. Si de dimineata in care mi-a asezat o gargarita in palma, ca sa-mi alunge teama de insecte. De prajiturile-surpriza. De prima mea cafea, pe care chiar ea mi-a pregatit-o. De patul ei care mirosea a turta dulce, a vise si a paduri fermecate. De ceasul negru, cu cuc, de pe perete. Si de colectia ei impresionanta de martisoare din sticla. Imi amintesc cum ii priveam minute intregi mainile perfecte, cu unghii mereu impecabile, in timp ce imi citea povesti. Cum ii probam pantofii grena de catifea si geanta cu modele japoneze, visand sa fiu candva ca ea. Imi amintesc cu cata iubire ma privea in prima zi de liceu.
Ii multumesc pentru ca m-a invatat sa ma respect pe mine insami si pe cei din jurul meu. Sa ma bucur de lucruri marunte si sa pretuiesc fiecare moment. Sa nu-mi doresc mai mult decat imi sta in putere sa realizez. Ii multumesc pentru taticul minunat pe care mi l-a daruit si pentru ca o iubeste pe Alexandra ca pe o a doua nepoata. Pentru ca ma lasa s-o machiez, desi nu uita sa refaca totul inainte sa plece. Pentru rabdarea cu care ma asculta atunci cand mama nu avea timp. Pentru zilele ploioase, in care ne incredintam secrete una celeilalte. Pentru ca nu m-a certat niciodata. Ii multumesc pentru intreaga mea copilarie.
As vrea sa-i cer iertare pentru ca nu-i spun prea des cat de mult o iubesc si pentru ca n-o mai sun zilnic. Si pentru ca am facut-o sa planga, atunci cand am cazut in curtea scolii. Pentru ca nu mi-am lasat niciodata parul lung, asa cum visa ea sa-l am.

[Pentru atunci cand fiecare alee printre copaci, fiecare mal de lac si fiecare zi de mai vor duce la ea... ]

La multi ani, Mima!

Ziua cea mai verde

Detalii aici.

Fiorduri... britanice

"Blonzii [norvegieni] apatic-miştocari* şi cu psiheul antifonat sub şapte straturi de flegmă şi impasibilitate (stil James Dean), pentru care efuziunea e vomă şi jubilaţia, delir, imuni la galeşul Adamo, dar răscoliţi catharctic de baladescul aspru al Beatles-ilor, vin tare din cartea lui Christensen, al cărei succes, în ţara de baştină şi-n altele mai calde, chiar dacă nu l-a egalat pe-al Love Story-ului lui Segal, a dovedit că are cîştig de cauză scriitorul care-i priveşte pe tineri dinăuntru, nu din afară.

*Cititorul îmi va ierta, cred, slăbiciunea de a-mi fi muiat, ici şi acolo, tocul în călimara personajelor..."

(George Pruteanu - Prefaţă la volumul: Lars Saabye Christensen, Beatles, Ed. Univers, Buc., 1996)

***a se citi seara, simtind curenti calzi in panzele sufletului, spre celebrarea inconstientei unei varste la care cele 3 minute si un pic de sinceritate pura ale unei melodii a Beatlesilor faceau intregul univers sa para nu mai intins decat un sotron desenat pe trotuar

Memento

"In episodicul meu popas prin liceul de langa Cismigiu am avut sentimentul ca boltile de piatra ale acestei coplesitoare institutii sunt un antic arc de triumph prin care nu pot trece decat invingatorii si la zidurile caruia se aud gemetele celor invinsi. Acest liceu de severitate romana este facut pentru invingatorii vietii."

(George Calinescu)

Vama... Noua

Un 1 Mai in Vama, caci asa ii sade bine oricarui hippiot, folkist, rocker, artist, visator... In fine, oricarui om cu altfel de idei si pentru care lumea inseamna... ceva mai mult. "Nu-i de tine.", mi s-a spus de catre cei initiati in anii precedenti. "De ce?", m-am intrebat, din moment ce ma incadrez in categoria limitata si exclusivista, mai sus amintita. Aveam in minte un intreg scenariu, cum ca acolo aveam sa gasesc oameni cu flori in par, pace si iubire. In realitate... pacea si iubirea domneau atata timp cat cei in prag de coma alcoolica zaceau pe nisipul ud si rece, printre sticle si PET-uri. Pana la urmatoarea betie, nou prilej de altercatii si amintiri dureroase (la propriu). O ploaie rece si grea, cazuta brusc, menita parca sa spele, sa stearga, sa alunge...

Am cautat spiritul Vamei Vechi printre pietrele de pe tarm... in zadar. Nori negri veniti de niciunde m-au facut sa regret... nu stiu ce. Ca am 20 de ani acum. Ca nu i-am avut candva... Mi-a fost frica sa nu-i pierd asa, prin nisip, fara urma... Mi-a fost frica sa nu ma pierd... Nu mai era Vama tatalui meu. Nici Vama lui Motu Pittis. A venit si noaptea, mai intunecata ca niciodata, fara stele si cu miros de alge putrezite. Cu un foc la lumina caruia siluetele celor din jur pareau grotesti.

Dar in aceeasi noapte am visat soare. Si muzica. Si o chitara. Oameni frumosi, sinceri si deschisi, care zambeau si dansau pe plaja...

Scriu

Scriu cu o parte din mine. Scriu cu varfuri de brazi si cu pietre de rau. Scriu in amintirea unei seri. Scriu cu parfumul lui. Scriu cu dor de mare si cu nisip pe gene. Scriu pentru dimineti cu roua. Scriu cu o coarda de chitara. Scriu pentru despartiri si pentru noi inceputuri. Scriu pentru cei de mult uitati si pentru cei pe care inca nu i-am cunoscut. Scriu nepasator si jucaus. Scriu inalt si senin. Scriu cu inceput de Aprilie.

Mi-e dor...

sa ma intalnesc cu ea inspre parculet, la bara de batut covoare.

sa-mi cheltuiesc toti banii pe pixuri cu gel de toate culorile.

sa fiu nevoita sa aleg intre excursia cu clasa si filmul cu Beatles.

sa inventez lumi, ascultand muzica din anii '70 la radioul meu mono.

sa ma trezesc la 6 a.m., sa-mi fie frig si sa fiu, pur si simplu, fericita.

sa le declar razboi lipind postere pe pereti.

sa urmeze armistitiul, cu "Rubber Soul" si crema de zahar ars.

sa-mi iasa in cale doar oameni care zambesc.

sa port cravata, sacou si legitimatia din liceu (chiar si asa, patata cu Cola si in a carei fotografie nu ma mai regasesc...).

sa nu-mi pese de ce cred altii.

sa rad incurcata si sa-mi flutur genele atunci cand mi se cer explicatii.

sa am intotdeauna drept scuza faptul ca sunt mica.

sa am mult timp liber, doar pentru mine, si sa-mi scape printre degete.

sa tratez totul cu inconstienta pe care am pierdut-o undeva, pe drum.

sa nu-mi iau umbrela atunci cand ploua torential.

sa ies din casa nemachiata.

sa agat zilnic vise de crengile copacilor din Cismigiu.

sa ma mai pot bucura de toamna.

sa mai pot zbura.

Verde crud / British mood

Oasis - Songbird

Rencontre finale (reédité)

Le soleil couchant jetait ses derniers rayons sur la passerelle. Cela donnait le sentiment étrange qu’on éprouve en écoutant une chanson jubilatoire, à la fin du collège. Nos palabres sans tact sont devenues dérisoires, mais je caressais encore ton visage, tout comme on caresse un animal à peine apprivoisé. La fumée de ta cigare créait des silhouettes bizarres. Il me semblait voir un vieux matelot qui s’attablait, en regardant sa boussole. J’étais le rhizome sec qui cherchait le salut dans les ondes des tes yeux bleus. J’étais à toi, pour la dernière fois.

*article qui a gagné le 5e prix au concours Images et mots francophones, le 20 mars 2008

Declin

Alerg. Alerg prin noapte.
Un fluviu negru se scurge prin mine si totul e fum.
Tu taci, te aud in departare,
Imi intorc privirea si ma ranesc intr-un colt de stea
pana la os.
Doare.
Tu crezi ca o poti atinge, dar te-nseli.
Un pat de spital nu e niciodata primitor,
e doar un martor tacut al durerilor.
Alerg si mai adanc.
Si mai adanc.
Adanc.
Se va termina in curand, da, stiu.
Pentru ca undeva, nu stiu inca unde,
e soarele.
El nu raneste.

Inspiré par Ionesco

"5 piese scurte" in loc de "joi.megaJoy".
Coincidenta. ?.

Singura spre casa si fara muzica. Dubla singuratate.

Un frig prietenos, care asteapta de dupa colt un pantof rosu sau o bereta galbena.

Intru in joc, cobor Bulevardul. Cu pasi obositor de lenti.

Cismigiu-Lazar-Opera.

Un drum ce-mi pare necunoscut in semi-obscuritate, asa cum pare strain un chip drag, pe o pelicula negativa.

Stalp cu felinar sau licean ascunzandu-si varsta vinovata in vata de zahar pe care o tine in mana.

Zgomot de santuri pe vinil din blocul de la Kogalniceanu.

Pe malul Dambovitei, apoi. Nu, nu, e prea aproape. Miroase a lacrimi. Si a ganduri care mor inainte sa se nasca. Miroase a dezintegrare si a formol. Traversez.

Ma intreaba cat e ceasul. Eu ii admir umbrela cu maner de fildes.

40 de minute, adica aproape o ora si jumatate.

Si, daca 15 inseamna cam 12, nici nu mai conteaza.

Ajung acasa. Toti ajungem, intr-un final, acasa...

Si nici macar nu am aflat daca il cunosc, o cunosc, ii cunosc.

[Fotografie: http://www.clusterflock.org/]

De ce?

De catva timp, ma incearca sentimentul teribil al inutilitatii. Astept sa se intample ceva inevitabil. E ca si cum, aflat la volan si coborand serpentine, ai ramane brusc fara frane. Stii incotro te indrepti si, mai rau, ai timpul necesar sa constientizezi cum se va termina totul. Si totusi nu poti schimba nimic.

Sper sa fie doar o perioada, sper sa fie din cauza inceputului de primavara, desi... Realizez pe zi ce trece cat de diferita e realitatea fata de ceea ce vedeam / voiam sa vad prin perdeaua de lumina care, pana nu demult, ma proteja, facilitandu-mi autoamagirea. Atunci cand iti dai seama ca nu poti schimba situatii si mentalitati, incepi sa simti cum totul in jur te apasa, cum locuri care altadata iti erau refugii devin ostile. Privesti neputincios cum persoane la care tii aleg un drum care nu le va duce niciunde (nu ca as sti eu care e drumul bun...). Iti dai seama ca a crea legaturi, cele la care facea referire Antoine de Saint-Exupery, nu e suficient. Vine un moment in care trebuie sa renunti, oricat de greu ar fi, fiindca nu poti abate pe cineva de la decizia luata cu privire la propriul sau destin. Nu-ti ramane decat sa astepti, cu o teama care se transforma treptat in cinism, ce va urma... Ai fi in stare sa faci orice si, cu toate astea... renunti. Stii ca nu asa trebuie sa se intample, dar continui sa zambesti. In lipsa ochilor de copil prin care priveai odata lumea, superficialitatea (defect al adultilor exclusiv) devine scut.

Obisnuiam sa detest sintagma "asa a fost sa fie". Credeam doar in "asa este sa fie". Abia acum descopar ca nu totul ne sta in putere...

Lazaristi de altadata

Scotocind deunazi dupa acel ceva la care imi place sa ma intorc din cand in cand, am descoperit site-ul promotiei 1972-1976 a Colegiului National "Gheorghe Lazar" din Bucuresti. Desi cu exact 30 de ani inainte ca pasii generatiei mele sa rasune pe treptele de lemn dinspre podul mic al liceului, nu-mi par deloc diferiti. Aceleasi zambete, aceleasi raze de soare prinse in par, aceleasi aripi invizibile.

Nu-i cunosc personal. Nici macar nu stiu daca incalc vreun drept al posesorului / posesorilor acestor fotografii postandu-le. In cazul in care, din intamplare, anumite persoane se regasesc pe acest blog... Le adresez un salut lazaresc, mandra de faptul ca sunt una de-ale lor, dintr-un alt timp...

Nostalgii de Martie

A fost un Martie in care tata imi arata constelatii. Si unul in care lucrurile erau foarte aproape de mine, iar linia orizontului imi parea trasata cu creta. A fost un Martie cu rochita alba, pantofi rosii de lac si "Club Anda". A fost un Martie in care am primit oua de ciocolata in miniatura, invelite in staniol colorat. Si un Martie in care am plans dupa tramvaiul care pleca din statie, caci cine stie ce spiridus uitase sa coboare odata cu mine. A venit si un Martie al mesei de piatra din curtea scolii si al mirosului de banci proaspat vopsite. A urmat cel al corcodusului inflorit mai devreme si al apusurilor care faceau sa sclipeasca fatada blocului. Un Martie al primului sarut si al palmelor umede. Un Martie in care ma trezeam pe "Love me do" si visam sa invat la liceul din parc. Un Martie in care mi-am taiat blugii, cu cetate de Cismigiu si subsol de Club A. Un Martie in care treceam prin Vilacrosse cu chitara-n spate. A venit si un ultim Martie... Dar de-atunci a mai trecut o primavara... Si a venit alta...

Sertarul cu clipe

Radiohead - Nude
Live from The Basement Vh1

Caut...

"E un spectacol de neuitat acela
de-a şti,
de-a descoperi
harta universului în expansiune,
în timp ce-ţi priveşti
o fotografie din copilărie!

E un trup al tău vechi,
pe care l-ai rătăcit
şi nici măcar un anunţ, dat
cu litere groase,
nu-ţi oferă vreo şansă
să-l mai regăseşti."



(Nichita Stănescu - Sunt un om viu)

joc de oglinzi.

seara. ploaie. camasa cambrata. cravata. contur de ochi. Christian Lacroix. C'est la vie!. strazi pietruite. castani. felinar. noi doi. poarta ruginita. trepte in spirala. praf si vise. usa. vopsea cojita. 8. acoperis fragil. mansarda. pasi de gandac. miros de gutui. fotoliu victorian. mainile lui. chitara dezacordata. viniluri. panza de paianjen. vitrina. fotografii. copil. leagan. razboi. gara. Bitter Campari. fum. scrumiera de sidef. scortisoara. ameteala. alb. va urma.

Fascina(n)t de punk

Se spune ca nimic nu e intamplator. Ca intalnim anumiti oameni poate sa nu fie, prin urmare, intamplator. Poate ca nu e intamplator nici faptul ca, oameni cu care ne intersectam de-a lungul vietii, fara sa se creeze vreo legatura deosebita, si care nu ne spun mare lucru la acel moment, dispar, din motive obiective. Dar atunci cand ii regasim, dupa 7-8 ani, si ne dam seama cat de multe ne leaga... asta nu e, cu siguranta, doar o intamplare.

Ii dedic post-ul de azi lui Alex, datorita acestui lucru...

si nu numai!

Pentru ca e singurul fan Blondie de pe plaiurile noastre mioritice (daca nu singurul fan, in orice caz, singurul cu tricou original si geanta!).

Pentru ca merge la teatru si la concerte la care nimeni din cei de varsta noastra nu ar merge.

Pentru ca e una dintre putinele persoane care ma contrazic (cu argumente!), si de multe ori chiar are dreptate.

Pentru ca, desi e cu doi ani mai mare, e mai copil decat mine.

Pentru ca e singurul baiat caruia ii pot spune ce mult imi place alt baiat (fara sa provoc drame sfasietoare...).

Pentru ca am baut cu el cea mai proasta cafea din cate se vor fi inventat vreodata.

Pentru ca nu fumeaza.

Pentru ca am alergat impreuna printr-un renumit centru comercial s-o prindem din urma pe Dida Dragan.

Pentru ca nu m-a lasat sa cad la patinoar.

Pentru ca nu-l plictisesc daca ii vorbesc de creme si parfumuri.

Pentru ca are cel mai moale pulover.

Pentru ca el crede ca seman cu Debbie Harry si ca implicit mi-ar sta bine blonda.

Pentru ca, impreuna, facem cele mai proaste alegeri in materie de mijloace de transport in comun.

Pentru ca e Leu de august, ca mine.

Pentru ca suntem comozi si avem gust (bun).

Pentru ca scrie corect in limba romana (rara calitate in ziua de azi!).

Pentru ca, atunci cand ne-am dat seama ca s-ar putea sa ne certam pentru prima oara, am inventat bambiliciul teatral.

Pentru ca eu ii spun Pretty iar el imi spune Cookie.

Pentru ca rade mult si molipsitor.

Pentru ca ma intelege.

Pentru ca e... altfel.

Pentru ca misca intotdeauna cum vrea.

Pentru ca e EL.

Love, Cookie. :)

Icoane pe sticla

Toma Caragiu si Octavian Cotescu - Un telefon discret

As folosi replica Andei Calugareanu: "Toma, ich danke schoen ca m-ai salvat..." Cu o portie de umor din cel mai ales soi, in noaptea de Revelion - in ultimele minute ale lui 2007, si ori de cate ori simt nevoia sa evadez din prezentul greu suportabil sufletului meu retro.

"Cum gândeşte Amy"

de David Hare

Teatrul Mic - Bucureşti

Traducerea: Antoaneta Ralian

Regia: Cătălina Buzoianu

Scenografia: Dragoş Buhagiar

Muzica: Tom Brânduş

Distribuţia: CĂTĂLIN BABLIUC / ROLANDO MATSANGOS (Dominic Tyghe), SIMONA POPESCU (Amy Thomas), TATIANA IEKEL / DOMNIŢA CONSTANTINIU (Evelyn Thomas), VALERIA SECIU (Esme Allen), MIHAI DINVALE (Frank Oddie), ALIN MIHALACHE (Toby Cole), PAPIL PANDURU (Bernard Thomas)


Durata spectacolului: 2h 45min (cu pauza)

Montat de o regizoare pentru care teatrul ca temă autoreferenţială e o preocupare constantă, într-o vreme în care afirmarea ataşamentului pentru o anumită teatralitate sau alta e aproape o practică explicită de spectacol, "Amy's View" e, la Micul bucureştean, o mărturie în favoarea acelei arte care substituie viaţa.

Iulia Popovici - Ziua, 13 decembrie 2005

"Cum gândeşte Amy" e mai mult decât o piesă pentru o actriţă ori o dramă de familie. E o piesă despre felul de-a fi al teatrului, despre lupta lui cu televiziunea şi divertismentul ieftin, despre natura, deopotrivă ciudată, egoistă, capricioasă, dar şi tandră şi duioasă a artiştilor, despre gloria şi decăderea acestora, despre cât de vulnerabili sunt ei, despre contradicţiile dintre strălucirea suverană de pe scenă şi zbuciumul vieţii personale.

Mircea Morariu - Familia, septembrie 2006

Spectacolul respiră atmosfera calmă a înţelegerii şi comunicării, având un stil coerent în exprimarea scenică şi interpretare. E articulat solid ca tot ce iese din măiestria Cătălinei Buzoianu, şi degajă o infinită tandreţe la adresa teatrului şi a oamenilor lui.

Doina Papp - Revista 22, 15 februarie 2006

El

El a venit la timp. Nici prea devreme, nici prea tarziu. Era o dupa-amiaza alba. A plecat pe neasteptate, fara cauze, fara explicatii, doar cu priviri din ce in ce mai reci si zile din ce in ce mai absurde. Intr-o primavara absurda. A lasat in urma mirosul copacilor din Cismigiu (iubea copacii verzi) si cateva acorduri de chitara ciupite la telefon, la miezul noptii, de ziua mea. Sweet seventeen...

Secvente din acea perioada imi revin in minte haotic, sters. Concertul Phoenix. Hidrobicicleta din Cismigiu. Banca de langa Buturuga. Bratarile din piele neagra, pe care si le cususe singur. Haina lui maro, de comunist. Mesaje, tarziu in noapte, cand n-aveam somn. Nimicuri importante. Toboganul de piatra din Floreasca. Albumul "Imagine", pe care l-am ascultat la walkman-ul lui special adaptat pentru doua perechi de casti. Tricoul cu John Lennon, mult prea mare pentru mine, dar pe care, oricum, l-am cumparat. Seara de la Opera. Podul liceului, unde ne-am semnat pentru generatiile viitoare de lazaristi. Testul de incredere de pe Bulevard, cand ma plimbam, cu ochii inchisi, la bratul lui. Ursuletul meu de plus, de care a tinut sa aiba grija timp de o ora. "California Dreamin' ". Beculetele de pe Magheru, atunci cand nu mai puteam respira prin ninsoare. Fantana acoperita cu polei, de pe care m-a ajutat sa cobor teafara. Zilele racoroase si triste pe care le transforma cu o imbratisare. Orele din care ieseam sa ne intalnim in spate, la masa. Trenuletul electric suspendat, care pe-atunci ne parea montagne-russe. Seara din Herastrau, cu lumanari aprinse. Filmul prost din cinematograful pustiu si inghetat.

Iubitul meu prieten s-a grabit, odata cu timpul...

Sarutul

Gustav Klimt - Sarutul (1907-1908)

Am coborat treptele de la metrou in graba. Chipuri straine, fara nicio expresie. Ochi care priveau in pamant. Nici un zambet, nici o emotie. Automatism. Un vagon intunecat si neprimitor. Aceleasi bare ruginite. Nu le mai pasa, chiar daca simteau caldura unei maini. Rugineau in continuare. Calatorii nu se mai priveau unii pe altii, ci unii prin altii. Masti ieftine si anoste, de pe care timpul, sau grija zilei de maine, sau pur si simplu nepasarea, a sters orice urma de vopsea care ar fi putut schita, chiar si cu stangacie, o anumita atitudine. Zgomotul strident din tunel parea sa anunte un destin trist, ce avea sa se implineasca cu necesitate.
Mi-am intors privirea spre capatul vagonului. Doi liceeni, un cu totul alt decor, asemenea singurei piese colorate dintr-un puzzle in nuante de gri. Se sarutau prelung, frantuzeste, strangandu-se in brate de parca ar fi incercat sa devina unul. Se iubeau si erau frumosi. Si puternici. Daca voiau, ar fi putut face metroul sa iasa prin asfalt si sa zboare spre soare. Dar n-aveau timp de asta, erau prea ocupati sa se priveasca in ochi si sa-si zambeasca. Am zambit si eu si mi-am spus ca nu e totul pierdut.

Asfalt addiction.

Da, orasul imi e prieten. Si complice. Il iubesc in special seara, cand prinde culoarea ochilor mei. Vara, e pus pe sotii ca un copil... Imi lasa urme de praf stelar pe blugii negri. Totusi, ador sa-mi simt tocurile infigandu-se in asfalt si sa-i port in par mirosul de gaze de esapament ca pe cel mai de pret parfum. Il iubesc inca, desi nu-mi mai juleste genunchii, asa cum facea atunci cand eram mica. Il iubesc pentru ca e orasul adolescentei, al indoielilor si al viselor mele. Il iubesc pentru ca e al meu.

[Foto: Jennifer Gordon]

"Si sa-ti ajut sa te revolti, eteric vant de libertate..."

...Scriind despre oameni si locuri.
Despre ceea ce consider ca merita vazut / ascultat.
Despre intamplari de zi cu zi.
Despre o dimineata mai nu-stiu-cum.
Despre ceaiul sorbit din cesti de portelan.
Despre prietenie.
Despre mirosul straniu al fumului de scena dintr-o seara de iarna, la teatru.
Despre un parc si un lac.
Despre o fereastra a unui liceu, de la care, spre sfarsitul lui mai, poti privi cel mai frumos apus.
Despre nimicuri ce alcatuiesc lumea (mea. sau a voastra...)